Un stil de viață sănătos înseamnă o hidratare corespunzătoare a organismului, dar în același timp și o hidratare cu apă de cea mai bună calitate. Calitatea apei înseamnă deopotrivă prezența diferitelor minerale de care organismul uman are nevoie, dar și lipsa agenților patogeni sau a diferitelor elemente care pot pune sănătatea organismului în pericol. Pe de altă parte, pentru a avea un stil de viață sănătos avem nevoie să ne bucurăm de un mediu înconjurător curat, cât mai natural și cât mai puțin afectat de poluare.
Apa îmbuteliată și sticlele de plastic
De-a lungul ultimelor decenii sticlele și recipientele din plastic au devenit principala sursă pentru consumul zilnic de apă. Acest lucru a condus la o creștere foarte mare a volumului de plastic la nivelul întregii planete.
Conform studiilor efectuate, este nevoie de 450 de ani pentru ca o sticlă de plastic să se descompună. Una dintre marile probleme cauzate de plasticul provenit de la sticlele de apă este faptul că acest plastic nu este reciclat și de cele mai multe ori ajunge în zonele verzi, în natură și chiar în râuri sau oceane. Toate acestea înseamnă poluarea mediului înconjurător, dar și riscuri la adresa sănătății omului prin faptul că fiecare persoană poate ajunge să ingereze într-un fel sau altul microparticule din acest plastic ajuns în natură.
În acest context găsirea unui echilibru între dorința de a consuma mai multă apă și intenția de a proteja mediul înconjurător pentru sănătatea noastră este esențială. Pentru a combate poluarea cauzată de utilizarea tot mai mare a sticlelor de plastic, foarte multă lume și-a îndreptat atenția înspre sticlele având la bază sticla. Însă conform studiilor realizate de specialiști, chiar și sticlele de sticlă afectează mediul înconjurător. Chiar dacă acestea sunt reutilizate cel mai adesea, de foarte multe ori chiar și sticlele din sticlă sunt depozitate în mod necorespunzător în natură, devenind astfel o altă sursă de poluare .
Efectele utilizării plasticului
Conform unui studiu publicat în anul 2019 în revista Journal of Toxicology and Risk Assessment, din anul 1950 și până în anul 2018 aproximativ 6,3 miliarde de tone de plastic au fost produse la nivel mondial. Din această cantitate doar 9% a fost reciclată, iar 12% incinerată. Aceste cifre sunt datorate creșterii populației la nivel mondial, dar și cererii tot mai mare de plastic și de produse din plastic .
În același timp se remarcă faptul că deșeurile din plastic înseamnă poluarea mediului înconjurător. Studiul publicat face o sinteză referitoare la modul în care plasticul afectează diferite sisteme aparținând mediului înconjurător. Cu privire la sticlele de plastic folosite pentru apa îmbuteliată destinată consumului, acestea conțin substanțe chimice toxice pentru organismul uman, substanțe precum metale grele, ftalați, nonilfenol, policlorurați, diclorodifenildicloroetilenă sau fenantren.
Același studiu publicat în revista Journal of Toxicology and Risk Assessment prezintă care sunt efectele pe care deșeurile din plastic le pot avea asupra sănătății oamenilor. Riscurile la adresa sănătății umane sunt datorate diferitelor tipuri de aditivi și monomeri reziduali care se regăsesc în plastic. Acești compuși chimici sunt cancerigeni și afectează inclusiv sistemul endocrin. Prin ingerare, contact la nivelul pielii sau inhalare, acești compuși chimici pot ajunge în organismul uman. Pe lângă contactul cu pielea și ingerarea directă a microplasticului, oamenii pot ajunge să ingereze astfel de compuși și ca urmare a consumului de animale care la rândul lor au ingerat hrană în care se regăsea microplastic rezultat în urma descompunerii în mediul natural, acolo unde a fost depozitat necorespunzător.
Poluarea cauzată de plastic este deja cunoscută la nivel mondial, iar principala problemă a acestui tip de poluare o reprezintă acele produse având utilizare unică. Plasticul din cazul sticlelor de apă îmbuteliată este o ramură care are un aport semnificativ la poluarea cu plastic. Conform unor estimări recente, aproximativ 500 de miliarde de sticle de plastic sunt consumate într-un an la nivelul populației lumii. Multe dintre aceste sticle de plastic ajung în diferite locuri de depozitare a deșeurilor, în apele curgătoare și în oceane.
Reducerea consumului de plastic prin utilizarea filtrelor de apă
În vederea reducerii consumului de plastic pentru apă potabilă îmbuteliată, filtrele de apă se pot dovedi o foarte bună alegere. Utilizarea unui filtru de apă poate oferi consumatorilor soluția ideală pentru a răspunde nevoii acestora de a consuma zi de zi apă de calitate superioară și care să asigure aportul de minerale necesare, dar în același timp soluția pentru a diminua considerabil consumul de plastic necesar pentru recipientele de apă îmbuteliată.
Chiar dacă idei precum cele de reutilizare sau reciclare sunt foarte benefice pentru protecția mediului înconjurător, atunci când vine vorba despre plastic cea mai bună metodă o reprezintă reducerea utilizării acestui material. Filtrele de apă ne pot ajuta să reducem considerabil produsele de unică folosință precum sticlele de plastic, dar și să reducem poluarea cauzată de acestea. Odată cu reducerea sticlelor de plastic se va diminua și plasticul aruncat în natură și astfel se va reduce cantitatea de microplastic regăsită în diferite surse ca urmare a descompunerii acestui material. Datorită faptului că diferiți compuși chimici regăsiți în microplastic sunt greu de identificat, aceștia pot ajunge foarte ușor în apă sau în mâncare.
Contactează-mă și te ajut și pe tine să scapi de plastice.
Sper că v-am convins că trebuie să faceți pași pentru menținerea sănătății dvs, căci prevenția este mai ieftină decât vindecarea. Ca să preîntâmpinați boli urâte și să reglați ușor ușor toate neajunsurile dezechilibrelor pe care le resimțiți lunar.
Vă doresc sănătate, că e mai bună decât toate! Și alegeri înțelepte! Iar dacă vreți să aprofundați subiectul sănătate, vă invit să citiți blogul Eco Sănătate, regulat scriu articole folositoare.
Dacă doriți mai multe informații și folosirea produsului / produselor folosiți butonul – Trimite-mi un mesaj – de mai jos, ca să luați legătura cu mine. Vă voi contacta în cel mai scurt timp.
Programe IT – Unelte simple și inteligente bazate pe cloud, program de gestionare a clienților, software pentru programare online, servicii de marketing
Suplimente nutritive de calitate – Eco Sănătate
Poze și fișiere video pentru reclamă profesională. Comandă acum. Webshopul Royal WG
https://bit.ly/3rSTFY4 – Eco Sănătate